My pet? No!

Desi, la fel cu Loriloo, care mi-a dat tema pentru acasa, am crescut la tara si am avut multe animale, nu am fos niciodata genul ei, al Cristinei sau genul sorei prietenului meu (a se citi de-acum: cumnatica) – sa aduc acasa toate pisicutele gasite pe drum. Nu gaseam, pur si simplu.

Da; Lori a marturisit ca e asa si ne-a demonstrat, cumnatica ar tine in apartament un catel, un pisoias si poate cine mai stie ce, dar acum imparte camera cu o colega si nu poate (inainte era cu noi in apartament si tot nu putea :D), iar Cristina… hmm, cred ca ar fi cea mai potrivita persoana sa raspunda la o astfel de provocare. O sa o las pe ea sa ne povesteasca (sper sa accepte) de Bella, pisa, Brutus & Co.

Eu… mai mult el decat eu, ne dorim un husky, dar nu in viitorul apropiat. Ca va fi husky sau nu, cert e ca va fi un caine, va fi mare si cumintel. Si il vom putea avea numai cand vom locui doar noi, de preferat undeva cu o curte, cat de mica.

Stiu ca tema era despre animalutul meu, daca am sau nu am si de ce. Incerc😀. Nu am pentru ca m-am tot mutat si nu am locuit doar noi doi decat 3 ani, timp in care, intre facultati si joburi, era greu sa te mai gandesti si la altceva. Apoi n-am mai stat singuri, dar tot n-am simtit c-ar fi momentul. Acum nici atat.

Am tot zis noi, pai da, caci va fi o decizie luata impreuna, nu? Personal, nu imi plac pisicile (desi acasa, primul meu animalut a fost o pisi neagra cu alb, superba), cainii cu capul mic – fata de corp si caniche-ii (sper ca am scris bine) – aici fiind o mini”trauma”, cand in clasa a 7a trebuia sa ii plimb cainele gazdei si sa ma joc cu el in parc, desi as fi facut orice altceva, decat sa sara pe mine sau sa alerg cu el de lesa – o data a trebuit chiar sa o iau in brate pentru ca in zona respectiva era si o catea mare (rottweiler) care a sarit la ea, pur si simplu – si-am cules-o din ghearele ei, schelalaind). De aici nu-mi plac nici cainii prea jucausi sau prostuti. Strange? Mabye, that’s me! Bella e bichon, nu caniche; iar pentru mine e speciala, si-a castigat-o singura, sa stii.

Dar am avut grija de un peste, acum o luna, pentru 2 saptamani. La inceput nu a fost responsabilitatea cuiva anume, dar cand Flore i-a dat jumatate de borcan de mancare o data, iar eu a trebuit sa fac manevre de scoatere a ei cu strecuratoarea de ceai si sa ma bat cu pestele pe mancarea lui – am zis: de-acum, numai eu ii dau sa manance, trebuie sa-l dam viu inapoi. M-am atasat de el destul de mult, ma duceam si ii vorbeam sau, daca plimbam degetul pe geam, venea si el dupa mana mea. Recunosc, si dupa ce li l-am “predat” teafar si nevatamat, ma mai uitam la locul unde statuse acvariul, fara sa vreau. A stat in camera noastra si ma distram seara, cand era deja liniste peste tot si facea bolboroci sau cand inota dintr-un capat in altul al acvariului si facea “tumbe”…  Dar atat, caci inca nu m-a corupt nimeni sa-mi iau nici macar peste, oricat de usor ar fi.

Leapsa merge la Cristina (care, din cate stiu, ultima data nu avea blog si nici pisoiul de 2 ani botezat – dar care e invitat de onoare sa posteze un comment mai jos si sa ne povesteasca ce mai fac prietenii ei si cum si-a luat hamster, caci eu am aflat numai de curand) si la Adrian, despre care am un feeling ca va trebui sa povesteasca de ce e Dan cel mai bun prieten si nu porcusorul de guineea din cusca… Ma insel?

Georgi? Te bagi la o povestioara? Cred ca stiu pe cine vei alege…

Later edit: Nu am uitat, dar uite, trebuia sa fie mai special: multumiri echipei criss pentru suportul moral si sfaturile date in ingrijirea pestisorului; daca a ajuns cu bine acasa, e si datorita voua.

About Retzetar de... fericire

Despre lucruri lumesti care ne fac viata frumoasa.

Posted on 18 February, 2010, in De ce... and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 25 Comments.

  1. Husky sunt teribili de frumusei cand sunt micuti. Sunt frumosi si mari, bineinteles, dar de curand am vazut pt prima data un puiut de husky la cineva, dragalas foc!
    Pestisori nu am avut niciodata si nici nu m-au atras in mod deosebit🙂
    Adrian are de povestit despre Betty…😀 Sunt chiar curioasa.

  2. Ups. Ce-am ratat?
    Scuze, Betty.

  3. Si chow chow-ul arata foarte bine. E ca un ursulet. Are limba albastra.🙂

  4. Nu ti-am zis ca mi-e frica de ursi. Ce comparatii sunt astea? :))
    Cainele e simpatic si pare inofensiv, dar, tocmai pentru ca l-am vazut si in realitate o data, iti pot spune ca e un pic prea mare, cel putin pentru gustul meu.
    Limba nu era chiar albastra… ci mai degraba neagra, cerul din imaginea urmatoare, da.🙂

  5. Doamne, cat de scump e chow chow’ul 8-> zici ca e de pluuush!

  6. Wow! Ma simt onorata ca ma inviti la povestit pe blogul tau (teoretic as avea si eu blog, dar nu mai stiu nici ce nume are, asa de mult m-am ocupat de el :P), dar sper ca esti constienta ca probabil voi intra in cartea recordurilor pentru cel mai lung comment!
    Deci, treaba sta cam in felul urmator: dupa cum zic unii prieteni, eu mai am putin si depasesc limita bunului simt in ceea ce priveste detinerea de animale. Am avantajul (sau dezavantajul) de a sta la curte, asa ca de-a lungul timpului am adunat: 2 catei, un motanel, doua acvarii cu pesti, o broasca testoasa si un hamster. Si pentru ca ador cateii, de curand am mai adoptat unul, dar la distanta. Ca sa nu mai spun ca de ceva vreme nu imi lipseste din geanta o punguta cu bobite sau o conserva pt catei, ca nu se stie niciodata cand imi fac un nou prieten sau intalnesc unul mai vechi (am cativa preferati pe ici, pe colo – ar fi vreo… dar mai bine nu mai spun numarul😀 ) Si, ca fapt divers, distractia preferata de weekend e sa merg sa hranesc ratele si pescarusii din parc sau de pe Dambovita.

    O sa incerc sa nu ma lungesc prea mult cu vorba, asa ca o scriu cateva detalii despre membrii familiei.
    Cea mai in varsta (si ma refer la ani, in nici un caz la comportament) este Bella, o fetita bichon, alba si carliontata, care mai raspunde si la numele de Bebe sau Bebitza. De fapt iti raspunde oricum ai striga-o, pentru ca este absolut disperata dupa atentie. Cele mai mari bucurii ale ei sunt mancarea si alintatul. Daca ii oferi una din ele (desi cel mai bine ar fi amandoua) te iubeste pe viata. Cel mai dragut lucru pe care stie sa il faca este sa cerseasca in doua labute, si este atat de convingatoare incat pana acum nu a primit nici un refuz, astfel incat a ajuns sa fie o domnisorica cam durdulie, si la cei 11 anisori ai ei, nu prea mai avem sperante sa remediem situatia. Si ca sa fie imaginea completa, mai trebuie mentionat faptul ca sforaie (chiar foarte tare), are o mica problema intestinal- mirositoare, latra cel mai des si mai tare dupa miezul noptii,doarme numai in pat si de cele mai multe ori la mijloc, iar ca sa fie tunsa sau vaccinata trebuie sa o tina cel putin trei barbati ( nu a scapat nici un veterinar fara o “amintire” de la ea). Ce pot sa spun, este cel mai alintat catel pe care l-am intalnit vreodata, dar probabil de aia este si cel mai haios si mai iubitor (desi s-ar putea sa fiu putin subiectiva).

    Catelul nr.2 este tot o fetita, rasa… metis de mare valoare, roscatica ca o vulpita si blanoasa ca un leut (o suspectam ca ar avea ceva stramosi de chow-chow), pe nume Ranya(pentru necunoscatori, este nume de printesa. a Iordaniei, mai exact). Am crescut-o de cand era cat palma si nici macar nu avea ochi, hranind-o din 3 in 3 ore, si probabil din acest motiv este foarte iubareata si un pic isterica. In sensul ca atunci cand te vede topaie ca o capra si sare pe tine chiar si cu TOATE cele patru labe deodata, iar dupa ce te joci cu ea, chit ca dureaza 10 minute sau 2 ore, urla – ca lupii la luna – intre 20 de minute si o ora. Dar o iertam, pentru ca este si un foarte bun catel de paza si nu lasa pe nimeni sa intre in curte fara acordul nostru.

    Motanul, pe numele sau Bozoncea aka Printul, de vreo doi ani este stapanul casei si spaima barbatilor. Si pe el l-am crescut de cand era foarte mic si cineva l-a abandonat impreuna cu fratiorii lui intr-un tomberon. Asa ca pentru cine ma intreaba eu am motan de rasa: tomberonez! Este incredibil de frumos (din nou, sunt putin subiectiva), cu blanita gri-tarcata, dar este un mic tiran. Doar pe mine ma recunoaste drept “sefa” (desi si cu mine se mai razboieste cateodata), asa ca oricine altcineva ii incalca teritoriul sau face ceva ce lui i se pare in neregula, merita si trebuie pedepsit! Pe scurt, tatal meu, prietenul, un unchi si un vecin si-au invatat lectia si nu se mai apropie de el. Dar cel putin au un subiect interesant de discutie la intalnirile cu familia de Craciun sau de Paste, si se pot lauda cu niste cicatrici de razboi mai ceva decat daca ar fi fost pe front. Norocul meu (si al lui) ca pe mine ma iubeste. El de fapt e un baiat foarte mamos, care mereu cand se sperie sare in brate si plange, iar cand isi face nevoile vine la mama lui si miauna tare tare ca sa i se faca curat. Un adevarat printisor!

    Pe broscoiul meu il cheama Boris (rusine Miana ca ai uitat, doar prin intermediul tau si al lui Flore a ajuns la mine). Este un mascul de.. broasca testoasa autohtona, care a fost gasit de un baiat inimos pe strada, traversand printre masini. Cum, din cate am inteles, a avut de ales intre broscoi si prietena, Boris a ajuns la mine, unde si-a petrecut cateva luni sub pat, in hibernare, fara ca parintii mei sa stie de el. Intre timp a iesit din hibernare, au aflat ai mei de el, i-am amenajat un acvariu doar pentru el, si am aflat ce ii place cel mai mult sa faca: sa manance mult, mult, foarte mult si, ce credeti? sa fie mangaiat pe cap!

    Urmatorul pe lista este hamsterinul meu, Albert, despre care nu doar Miana a aflat cu intarziere, ci si restul familiei mele. Cum toata lumea credea ca am destule animale dar eu sufeream dupa o rozatoare (stiam cat sunt de simpatici si interesanti hamsterii deoarece am mai avut unul acum cativa ani, care a murit de batranete), am luat internetul la puricat si am gasit o fata care dadea spre adoptie puiuti de hamster. Le-am spus parintilor ca plec sa beau un suc in oras, am preluat animalul, l-am bagat in geanta si l-am cazat intr-un acvariu mic, ca doar si el era mic, ascuns pe timpul zilei, cand nu eram acasa, intr-un dulap. Mare show, mare cand, dupa vreo 3 saptamani, fiind intuneric in dulap, hamsterul isi facea de lucru, iar mama a auzit zgomote ce, evident, pareau a veni de la o rozatoare. Eu nefiind acasa, l-a chemat pe tata, au rascolit casa cautand fiara, si… l-au gasit intr-un final pe Albert. Nu mai zic ce mi-au auzit urechile dupa asta, cred ca va imaginati. Una peste alta, ne-am impacat, si acum Albert e membru al familiei cu drepturi depline si se distreaza “facand muschi” – ca orice hamster care se respecta, are si el rotita in care sa alerge, doar ca el nu intra niciodata in ea, ci o invarte pe dinafara cu manutele. Toata noaptea. Macar am destule scuze pentru minunatele mele cearcane.

    Despre acvarii nu prea am ce povesti, decat ca cel mare, de 120l, este rezultatul combinarii a 3 acvarii (doua ale mele si unul al prietenului meu), deci e destul de reusit, iar in cel mic, de 14l, avem un singur pestisor, un Betta albastru, care este un bun bataus, si il tinem separat deoarece in cel mare avem cativa scalari nebuni care ciupesc tot ce le iese in cale, lucru care le-ar putea fi fatal.

    Ultimul pe lista este Moof, un catel batran si latos, (de care si eu si prietenul meu ne-am indragostit pe loc), pe care acum cateva zile l-am adoptat la distanta de la Glina, un adapost da catei putin cam suprapopulat, unde sunt multi blanosi care ar avea nevoie de o mana de ajutor. Mi, cu ocazia asta o sa iti trimit cateva link-uri, vezi tu cum si unde le pui, poate reusim sa mai facem cativa catei fericiti.

    Cam asta a fos. Sincer ma intreb cine are rabdare sa citeasca tot ce am scris, desi am sintetizat cat de mult am putut. Toate animalutele prezentate sunt ca si copilasii mei si le iubesc pe toate la fel de mult, chiar daca viata de zi cu zi nu imi permite sa le fiu alaturi pe cat mi-as dori. In fiecare zi descopar ceva nou si interesant si mai mereu raman surprinsa de inteligenta lor si de afectiunea pe care o pot oferi, si as mai avea muuulte de povestit. Unele persoane ma intreaba ce fac cu atatea? si de ce nu imi ajung si mai alerg si dupa altele pe strazi sa le dau ceva de mancare si o mangaiere? cum de prefer sa le iau o jucarie sau o mancare mai scumpa, dar mai buna, in loc sa imi iau pantofi? Imi este destul de greu sa le explic, pentru ca imi este clar ca nu au cum sa inteleaga din moment ce pun aceste intrebari, dar mie un pupic recunoscator de la un catel imi lumineaza ziua. Primirea de care am parte cand vin acasa, cand nu mai stiu cine latra, cine miauna si cine sare din acvariu, ma face sa uit de toti nervii acumulati pe parcursul zilei si ma relaxeaza instantaneu. De fiecare data cand sunt un pic trista e suficient sa ma uit la Bella, sau la Albert, sau.., sau… si imediat voi avea un zambet pe fata. Toate animalutele fac ca lumea sa imi para mai buna si mai frumoasa.
    Cu speranta ca am reusit sa intru in cartea recordurilor si ca nu o sa ma injure nimeni pentru sutele de paranteze si virgule pe care le-am folosit, va doresc o zi frumoasa.🙂
    PS. Ma bucur mult ca am contribuit la supravietuirea caraselului, si astept cu nerabdare ziua cand o sa ne anunti ca ai un nou membru in familie, fie el peste sau catel, ca am inteles ca de altceva nu se pune problema.

    • In primul rand, iti multumesc pentru ca ai dat curs invitatiei, iar acum o sa le iau pe rand:
      – daca ne inscriem, avem sanse la Cartea Recordurilor, si crede-ma, ti-o spune o persoana care a vazut cateva zeci de bloguri numai in ultima vreme,
      – ca sa nu uit, vreau linkurile, daca ai observat (sau macar Cristi), am ceva HTML-uri pe-aici si incepe sa-mi placa sa combin imagini cu linkuri si sa “ma joc”,
      – imi fac mea culpa pentru Boris, nu stiu ce m-a apucat (dac-ar fi sa dau vina pe cineva, ar fi tara in care stau si numele noi pe care le aud – dar nu e chiar asa),
      – imi pare bine de cunostinta, Albert, Moof si bine ati venit in familie!
      – Bozoncea, esti un mare norocos, nu numai ca te-a botezat, acum ai 2 nume. Norocos esti pentru ca la cat e de buna Crisu’, a uitat cate flori nu mai are, multumita tie.

      Salut fetele!

  7. E un albastru mai inchis, nu e albastru prim.😛

    • Scuze, pana in aceasta secunda obisnuiam sa spun: “Cand vine vorba de culori, eu sunt barbat!”. Nu voi mai putea sa o folosesc…😦

      • Meli Melo.🙂 Cate dificultati mi-au putut provoca culorile!…

      • Am inteles tot.
        Ok, pot sa continui sa zic asa, atunci? Nu de alta, dar tare mult imi placea si, cum de obicei o ziceam langa femei, parca ma si intelegeau si ma lasau in pace, chiar daca nu stiam cum e bordo. Dar stiu care e fucsia (of, ce amintiri naspa de culoarea asta).

      • Nici eu nu prea ma descurc asa bine la capitolul asta… Fucsia e un fel de portocaliu mai enervant?😀

      • E un roz foarte enervant.🙂

      • Aaah :”>… in cazul asta, e chiar mai rau!

      • Da!
        Cunosc culoarea de pe vremea cand, la primul job serios – full time, altii se jucau in Excel si imi dadeau sa invat diverse matrici si proceduri in culoarea… (devenita) mult iubita.

        Norocul meu ca nu m-am dezindragostit si de aplicatie, caci din punctul meu de vedere, din multe te scoate – numai Mac sa nu ai, ca se schimba treaba, Excelul devine inutil… sau aproape. Mai tin in el doar planurile de nunta.

        Of, cum am dat-o din: “my pet, your pet” in “limba neagra”, ba “limba albastra”, “meli melo”, “fucsia” si “Excel”…

  8. Cred ca mai pe seara voi posta cateva fotografii cu animalutele mele. Nu am uitat.🙂

  9. Pai se poate?!🙂

  10. Adi, imi dai voie sa editez commentul tau si sa il pun in ordinea in care a venit?
    Nu inteleg ce se intampla, cred ca ar trebui sa folosim optiunea: “Raspunde”, altfel, nu mai intelegem nimic😦. Le aseaza D.l sau D.na WordPress cum are chef…

  11. Sigur ca il poti edita. Am observat si eu, dar am avut impresia ca eu am fost cu pricina.

  12. Cum nu-mi da voie sa raspund, ci sa pun alt comment, pot doar sa sper 2 lucruri: ca acesta e si la mine singurul post la care face probleme si ca ai sa-mi identifici commnentul identifici in zona…

    Da, Adi, ce-i drept, m-a determinat sa-i intorc blogul pe toate fetele, tot oi gasi-o pe Betty, dar nimic😦.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: