Parcul National al Muntilor Sibilini

Legenda spune ca pe Muntele Sibilla traia “ilustra profeta cu acelasi nume ce rar isi dezvaluia secretele” si cavaleri din intreaga Europa veneau la ea in speranta de a isi cunoaste viitorul…

Intentia noastra a fost aceea de a vedea un loc nou, iar la recomandarea unei colege am mers in Sibillini, la Castelluccio di Norcia.

Data viitoare vom merge sa intalnim zanele din padurile Sibillei, multumindu-ne de aceasta data sa pasim numai pe urmele lor, pana aproape de Varful Vettore, cel mai inalt din Sibillini.

Am ramas impresionati de frumusetea locului, un peisaj rar intalnit.

Tendinta este mereu aceeasi, de a compara cu ceea ce am vazut deja si pot sa spun ca diferenta cea mare o fac arborii: aerul e mai tare in Bucegii nostri, iar atunci cand intalnesti un luminis pe Jepii Mari, te bucuri ca un copil de Valea Prahovei sau crestele zarite; aici aerul, desi am ajuns si la 2400 m, nu e atat de tare, dar se compenseaza prin vesnicele peisaje, in care flori de toate culorile iti vindeca sufletul si nu stii unde sa privesti mai degraba…

Cativa din cei ce ma cunosc stiu ca organizatorul traseelor sunt eu, dupa ce am trecut cu bine de experienta Busteni – Jepii Mari – Cabana Naturalistilor – Babele, in care 6 incepatori si unul mai putin incepator (caci mi-e teama sa-l numesc experimentat) au plecat la o plimbare de 5 ore, cu rucsacei si adidasi. Vara, in august, dar un pic de echipament n-ar fi stricat. Am prins astfel curaj si m-am indragostit definitiv de munte.

De data aceasta nu m-am abatut si, desi nu am reusit sa ajungem la Varful Vettore, de el despartindu-ne o jumatate de ora, am reusit sa ne tinem de plan.

In prima zi am mers cu masina pana la Forca Canapine, lasand undeva aproape de strada principala masina si plecand la plimbare la picior. Plimbarea ptrebuia sa dureze 15 minute, dar asta daca masina mergea cu noi pana cand zaream lacurile. Am fost asadar la Lacurile Pantani unde poti vedea o multime de cai si vaci care mananca linistite iarba si se adapa cu apa din lacuri. Candva glaciare, acum ele exista prin grija omului.

Ne-am dat seama ca au trecut aproape 2 ore de la plecarea din Forca Canapine de-abia cand ne-am saturat de privit lacurile si animalele. Pana atunci fuseseram ca vrajiti de frumusetea locului si niciunul dintre noi nu s-a gandit la cum trece timpul. Era dimineata cand am plecat, orele 11, timp era suficient, deci. Si pentru ca nu am rezistat, fara sa ne abatem de la traseu si avand mereu in vizor drumul, am urcat “coline” si le-am coborat, minunandu-ne de locuri, de privelisti, dar mai ales de flori. De flori, pentru ca acolo, citisem, dar pana nu vezi, parca nu e adevarat, traiesc nu mai putin de 1200 de specii de plante diferite.

Am vazut narcise si lalele, orhidee salbatice – care infloresc numai in aceasta perioada si branduse, albastrele, zeci de tipuri de flori pe-al caror nume nu-l stiu…

Intorsi de la Lacurile Pantani, am trecut pe la cabana sa luam gentuta termica si am pornit-o catre Castelluccio di Norcia, unde cresc oi, capre si au culturi intinse de linte. Ne-am oprit undeva la jumatate pentru a face un fel de picnic, pranz la ora 4 si am plecat catre oraselul din “varf de deal”.  Interesant este ca noi ne aflam in Pian Grande unde, majoritatea varfurilor, daca nu depasesc 2000 de metri par delusoare, noi fiind deja pe la cota 1500. Numai Monte Vettore si cei de departe par cu adevarat munti…

Castelluccio di Norcia, un oras mic, in constructie, as zice – datorita multimii de pietre si case in lucru – a fost altceva decat ma asteptam. Mi-au placut scarile pe care le urci la tot pasul si faptul ca e cumva imprejmuit si au bancute pe care poti sa stai, dar cred ca altele erau asteptarile mele: un loc plin de turisti, de zumzet. In schimb, era multa liniste, 3 magazine cu produse specifice si carti postale, de unde am cumparat putina “ricotta salata” – urda sarata, in traducere, dar semena mult cu branza facuta de bunica. Asa au spus si acasa, deci in seara urmatoare am papat branza “romaneasca” de capra.

Intorsi, ne-am minunat de curcubeul ce se vedea spre orasel, unde plouase bine supa plecarea noastra, am mai urcat cateva “delusoare” si ne-am suparat pe colegul de cabana, un francez, caci nu ne-a asteptat sa-l vedem cum se lanseaza si tocmai ce isi luase zborul cand am ajuns la el – dar tot i-am facut o poza.

Seara am papat la cabana, supa de linte si “fettuccine” cu ciuperci. Am uitat numele ciupercilor, dar erau putin prea parfumate pentru noi, supa, insa, am devorat-o.

Dimineata am luat micul dejun inainte sa plecam, Flore a papat putin iaurt si a baut cafea, iar eu am mancat de parca… urma sa urc pe munte. Nu, de fapt, eu mananc foarte mult la munte, asa ca nu ar trebui sa ma mai mir.

Am plecat cu 1 ora de intarziere, dar nu ne-a mai parut rau cand am vazut frumusetea din fata noastra, ceata ce acoperea Pian Grande, lasand sa se vada numai zona unde eram noi si Monte Vettore de cealalta parte. Am plecat incantati la drum, bucurosi ca ceata parca ferea soseaua si ajungand la Forca di Presta, de unde am inceput traseul.

Am urcat 3 ore, iar la refugiul de sus am spus ca nu are rost sa continuam pentru ca vrem ca la 4 sa fim jos, sa nu riscam o furtuna pe munte, caci, desi cerul era foarte limpede, vantul se intetise sus si a trebuit sa ne imbracam. Am luat pranzul la ora 1 si, dupa mai multe sedinte foto, am hotarat sa coboram.

Dupa 30 de minute am luat o pauza si-am intalnit un om care urca, singur, cu rucsac si bete, catre varf. Ne marturiseste ca a incercat saptamana trecuta sa ajunga la varf, dar ca vantul era atat de puternic incat il zdruncina la fiecare pas. Acum era hotarat. Totusi, daca e sa ne gandim ca ceasul era 3:30 cand ne-am despartit, as putea sa spun, fara teama de a gresi ca s-a dus numai pana la refugiu. Intalnirea cu el ne-a facut sa ne convingem inca o data mai e un motiv pentru care ne place muntele: oamenii care merg pe el. Am sporavait timp de o ora si jumatate – mai mult el, ce-i drept – atingand subiecte ca Lenin si Stalin si ajungand la calatoriile lui in Europa estica, sederea de 3 zile la Bucuresti (care nu i-a placut) si cea de mai multe zile, undeva, in Muntii Maramuresului – de care isi aduce aminte cu mare placere si alte tari colindate, insirand denumiri de locuri, de parca iti asternea in fata o harta.

Ne-am continuat cobararea, fotografiind florile pe care le rataseram la urcare si promitandu-ne sa ne intoarcem.

Cum a zis Flore si asa este, ca sa nu fiu suparata ca nu am ajuns sa vad ceva, imi spun ca l-am lasat pentru data viitoare. Pe curand, Monte Vettore!

Deocamdata avem un album cu poze din prima zi, dar voi veni cu un update.

Si participantii:

About Retzetar de... fericire

Despre lucruri lumesti care ne fac viata frumoasa.

Posted on 18 June, 2010, in De ce.... Bookmark the permalink. 13 Comments.

  1. Doamne cat e de… frumos!!!

  2. Te invidiez ca ai putut merge in aceste locuri de vis…
    Am niste premii pentru tine la mine pe blog.Daca le vrei te astept sa le iei.Sunt super haioase.
    Numai bine!

  3. Sa va fie de bine plimbarea!

  4. Ce frumoase sunt peisajele..mă face să aştept cu mai multă nerăbdare “excursia” mea:)

  5. Buna ziua ,

    In navigarea mea pe internet verific periodic blogul dumneavoastra. Tinand cont ca avem avem aceiasi pasiune comuna :blogul , va propun sa facem un schimb de linkuri .

    Eu in blogul agentiei noastre de turism , v-am introdus deja un link in categoria Schimb de linkuri

    Acestea sunt datele blogului nostru :

    Nume : Blog Agentie de Turism
    Link : http://www.tomistravel.ro/blog
    Descriere : agentie de turism , bilete de avion , sejur bulgaria

    Va multumesc de colaborare ,

    P.S. Poate calatoriile ne vor da posibilitatea sa ne intalnim .
    P.S.S. Am colaborat foarte bine cu dvs. pentru blogul http://www.leusor.ro

  1. Pingback: Va vand un pont « Ҩ Gabriela Elena

  2. Pingback: Butterfly « ●◦ Someday. Somewhere. Somehow. ◦●

  3. Pingback: Viata din frunzele moarte « Gabriela Elena

  4. Pingback: Viata din frunzele moarte | Gabriela Elena's Blog

  5. Pingback: Iubirea in orice limba | Gabriela Elena's Blog

  6. Pingback: De multe ori o usa se deschide spre aceeasi lume | Gabriela Elena's Blog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: