La steaua, de Mihai Eminescu

La steaua

La steaua care a rãsãrit
E-o cale atît de lungã,
Cã mii de ani i-au trebuit
Luminii sã ne-ajungã.

Poate de mult s-a stins în drum
în depãrtãri albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
încet pe cer se suie;
Era pe cînd nu s-a zãrit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel cînd al nostru dor
Pieri în noapte-adîncã,
Lumina stinsului amor
Ne urmãreste încã.

“Convorbiri literare”, XX, 1886, 1 decembrie, nr. 9

_______________________________________________

To The Star

To the star up in ethereal heights
There’s a path so far to stray,
Thousands of years might have its lights
Been wandering ’til today.

Maybe it perished long ago
On its way down through blue space,
This moment yet you come to know
Its shine upon your face.

The icon, gently soaring high,
Of that star now long since dead:
Could never spot it while alive,
Now gone – we see it yet.

Alike when our desire grown old
And lost in deepest night,
The light of faded love now cold
Still reaches our sight.

(Transl. by Alfred W. Tüting
1994 © All rights reserved)

Sursa: http://www.fa-kuan.muc.de/STEAUA.HTML