Category Archives: • Retete usor de pregatit •

Parmezan raw-vegan

Am început să folosim acest ”parmezan” de câteva luni și de atunci nu îi mai simțim lipsa originalului, așa cum o făceam până nu demult. Nouă ne place foarte mult și e nelipsit din frigider.

Pentru 1 borcan de 1 l

Pregatire: 5′

Ingrediente:

  • 1 ceașcă de nuci;
  • 1 ceașcă de susan;
  • 1 ceașcă de semințe decorticate de floarea soarelui;
  • 2 cești de drojdie inactivă;
  • sare (1 lingurită).

O ceașcă  are 100ml.

Se macină fin nucile si semințe (cu un robot de bucătărie), se adaugă drojdia si sarea, după gust, se amestecă bine și se pune la păstrat într-un recipient de sticlă.

Se servește cu paste.

Poftă bună!

Rețeta originală și sursa mea de inspirație: http://ligiapop.com/2015/01/07/parmezan-raw-vegan/.

Advertisements

Pilaf de mei

Astazi am gatit ceva rapid si delicios: pilaf de mei. Mi-au trebuit numai vreo 20 de minute pentru a avea un pranz usor si consistent. Iata reteta:

  • Pentru 2 portii
  • Pregatire: 5’
  • Fierbere: 7-8’
  • Timp de asteptare: 10′ 

wpid-20140509_130958.jpgIngrediente:

  • mei, o cana (200 ml);
  • ceapa medie, 1 buc.;
  • usturoi, 1 graunte;
  • ulei de masline, 2 lg.;
  • ghimbir pudra, 1/2 lgt.;
  • curry pudra, 1 lgt.;
  • chimen pudra, 1/2 lgt.;
  • sare;
  • marar;
  • patrunjel;
  • 3 cani de apa sau supa de legume.

 Se spala meiul in cateva ape si se pune la scurs.

Se pune uleiul de masline intr-o cratita (≈2l), se adauga condimentele si grauntele de usturoi taiat in 4 si se pune la foc mediu, sa se incalzeasca uleiul. Se adauga ceapa tocata marunt si se calesc impreuna 1-2 minute.

Meiul scurs bine de apa se adauga in cratita, se mai calesc toate timp de 1 minut si se adauga 3 cani de apa sau supa de legume. Se adauga un praf de sare, dupa preferinte. 

Se lasa sa fiarba la foc mediu, amestecand din cand in cand.

Cand apa a scazut aproape de tot, se opreste focul, se amesteca bine si se lasa cateva minute sa se racoreasca.
Se adauga marar si patrunjel tocat marunt si se serveste cald, cu salata verde sau salata de cruditati.

Pofta buna!

PS: pentru un aspect mai interesant, cu cateva minute inainte de servire, am umplut doua cesti mari de cafea cu pilaf – presand putin, pentru a ma asigura ca va prinde forma dorita si nu se va destrama. Am varsat continutul cestilor in farfurie chiar inainte de a ne aseza la masa.

Ii multumesc doamnei Ioana Maroşan pentru reteta publicata in eva.ro.
Trebuie sa specific faptul ca reteta de mai sus prezinta pasii urmati de mine, cu mici modificari fata de cea mai sus mentionata.

Tagliatelle cu somon afumat

 DSCF4947_2

Pentru 2 persoane

Pregatire: 15 min

Coacere: 10 min

Ingrediente:

Tocanita de legume (de post)

Pentru: 2 persoane
Pregatire: 15 minute
Fierbere: 15 minute
 
Ingrediente:
  • 1 ardei gras rosu taiat Julien,
  • 1 ceapa de marime medie taiata Julien,
  • 10 ciuperci champignons taiate in felii subtiri, iar piciorusele in rondele de ≈ 1 cm,
  • 1 cartof de marime medie taiat in bucati mari,
  • 3 lg. de bulion,
  • 3-4 lg. de ulei de masline,
  • condimente: 1 lg. de delikat, un praf de piper, un praf de ardei iute macinat, un praf de marar si un praf de cimbru.

Se curata legumele, ceapa si ardeiul taiate Julien se pun la calit intr-o tigaie, sub capac, la foc moderat pentru 5 minute, amestecand din cand in cand.

Se adauga ciupercile, se mai caleste totul timp de 2-3 minute, apoi se adauga bulionul, cartofii si condimentele  – mai putin delikat-ul. Se acopera totul cu apa si se lasa sa fiarba impreuna pentru 5 minute la foc moderat sub capac.

Daca legumele sunt deja moi (se probeaza un cartof, o bucatica de ardei si ceapa), se adauga delikat sau se potriveste de sare, daca nu folositi delikat si se mai lasa cateva minute la foc moderat, fara capac si amestecand din cand in cand.

Tocanita este gata cand apa a secat si mai ramane doar putin sos lichid.

Se serveste calda ca atare sau ca garnitura pentru carne.

Pofta buna!

Nota: sarea nu se adauga decat atunci cand cartofii sunt gata sau aproape gata pentru ca intarzie fierberea acestora. Bineinteles ca puteti folosi un alt tip de ulei pentru pregatire, insa uleiul de masline este foarte gustos, dar mai ales sanatos si de aceea il pefer in toate retetele mele.

Uleiului de floarea soarelui ii mai ramane decat prajitul de cartofi sau carne, pe care insa incercam sa le evitam in alimentatie.

Cartofi copti cu Raclette

Pentru 2 persoane

Pregatire: 5′

Coacere: 30′

Ingrediente:

  • 2 cartofi mari intregi
  • 100 g Raclette
  • sare
  • piper

Cartofii intregi se pun in cuptorul incins pentru 30 de minute, sa se coaca.

Cand sunt gata, se taie in 2, iar cele 4 parti se pun pe folie de aluminiu si deasupra se pun felii de Raclette, dupa care se mai pun in cuptor pentru 5 minute, sa se topeasca branza.

Se scot cartofii si se presara cu piper proaspat macinat si sare.

Se servesc fierbinti.

Pofta buna!

Ciorba de burta

N-am facut poze, n-am apucat :).

O sa va scriu insa reteta.

Si cum ciorbita a fost cuvantul de ordine saptamana asta, urmeaza ciorba de pui a la Flore. Dar o sa-mi zica el reteta.

  • Pentru: 6 portii
  • Pregatire: 30′
  • Fierbere: 1 ora 30′

Ingrediente:

  • 500 g burta de vita prefiarta,
  • 3 morcovi (2 pentru supa si 1 pentru prajeala),
  • 1 fir de telina,
  • radacini albe (telina, pastranac, patrunjel),
  • 1 lingura de piper boabe,
  • 2 foi de dafin,
  • 1/2 ardei gras,
  • 400 g smantana,
  • 2 galbenusuri de ou,
  • 4 lg. de sare mare,
  • otet alb din vin,
  • 2 lg. de ulei,
  • cateva fire de patrunjel,
  • dupa gust, lamaie si ardei iute.

Burta se pune intr-un vas incapator, se adauga 2 lg. de sare mare si 2-3 lg. de otet alb si se freaca bine, apoi se spala doar cu apa, repetand procedura de cateva ori. In mod normal, burta n-ar mai trebui spalata, dar procedura ajuta la indepartarea mirosului (care pare a fi de clor).

Daca mirosul nu a disparut, mai adaugati cateva lg. de otet, apa cat sa acoperiti burta si lasati-o asa o ora. Se clateste din nou in cateva ape si se scurge bine.

Pregatirea ciorbitei:

Se curata morcovii si radacinile albe, ardeiul, se spala si se taie in bucati mari.

Zarzavatul, impreuna cu burta, scursa si taiata in fasii lungi de 3-4 cm si latime de 1/2 cm, boabele de piper si foile de dafin se pun la fiert in 3 l de apa.

Se lasa sa fiarba impreuna 1 ora, apoi se scurge supa obtinuta intr-un alt vas. Se separa burta si zarzavatul. Ardeiul si morcovii se dau prin razatoarea mica si se pun inapoi in supa. Se spala oala utilizata si se foloseste pentru urmatoarea operatiune.

Morcovul ramas se da prin razatoarea mica si se caleste, la foc mic, in 2 lg. de ulei, amestecand incontinuu. Cand morcovul este usor calit, se adauga cateva linguri de supa, apoi restul. Se adauga fasiile de burta si 2 lg. de sare mare. Se completeaza de apa, daca este cazul (sa fie ≈ 2 l in acest punct) si se lasa sa mai fiarba 30′ impreuna. Se gusta burta, sa fie fiarta. Cand este gata, se opreste focul si se lasa cateva minute, sa se racoreasca.

Intre timp se pune smantana intr-un castron mare, se adauga galbenusurile si un praf de sare, se amesteca bine. Pentru ca smantana sa nu se branzeasca atunci cand o punem in ciorba, in amestecul de smantana cu galbenusuri, se adauga, cateva polonice de supa, amestecand bine. Amestecul obtinut se pune, putin cate putin in supa si se amesteca bine.

Se toaca marunt patrunjelul si se adauga la ciorba.

Se serveste fierbinte, cu ardei iute, acrindu-se, dupa gust, cu otet alb sau zeama de lamaie.

Pofta buna!

Paine de casa


Indiferent de tipul de faina utilizat, painea se pregateste la fel, cu deosebirea ca structura ei va fi diferita in momentul prepararii. Pentru ca Flore e in a doua saptamana de dieta, noi am facut paine cu faina integrala si trebuie sa recunosc faptul ca nu e un sacrificiu pentru mine, intotdeauna placandu-mi acest tip de paine, desi pana acum nu era facuta in casa. Astazi am facut chifle si inca ma felicit pentru alegere, caci reprezinta proportia ideala intre coaja si miez, crocante la exterior si pufoase la mijloc.

Ingrediente:

  • 1 kg. de faina
  • 500 ml apa calduta (35-40˚ C)
  • 50 g drojdie de bere
  • sare
  • ulei (de masline, daca este posibil sau de floarea soarelui)
  • 1 ou sau 1 rosie, dupa preferinte

Se pune faina intr-un vas incapator, se adauga 1 lgt. de sare, se amesteca si se face o gaura in mijloc.

Drojdia se sfarama si se pune in apa calduta, amestecandu-se pentru a se topi, apoi apa cu drojdie se toarna, putin cate putin, in gaura facuta in faina, amestecand cu o mana faina si apa. Cand s-a terminat apa, se framanta aluatul format cu ambele maini, pentru a se omogeniza, facand mereu o gaura in mijloc cu podul palmelor si aducand coca de pe margini catre interior.

Aluatului i se da o forma rotunda, se acopera cu un prosop si se pune pentru 45-50′ intr-un loc cald, pentru a se dospi.

Se incinge cuptorul la 230˚ C.

In functie de dimensiunea pe care o dorim, se ia aluat si se mai framanta pe o suprafata plana, presarata cu faina. I se da forma dorita, incarcand sa nu lasam incretituri (daca raman, acestea se lasa in partea de jos a painii) si se aseaza in tava tapetata cu hartie de copt si unsa cu ulei. Painea se unge fie cu ulei, fie cu ou batut cu un praf de sare sau o rosie.

Se da la cuptorul incins la 230˚ C pentru ≈ 45′, daca este o paine mare sau 20-25′, daca sunt chifle.

Pofta buna!

Pentru  ca painea sa iasa mai pufoasa, se poate adauga ulei si in aluat, astfel ca dupa ce s-a dospit, in momentul framantarii finale, se adauga o lingura de ulei pe plansa de lucru si se incorporeaza in aluat.

Spaghetti alla siciliana

Pentru 2 persoane
Pregatire: 5′
Coacere: 15′

Ingrediente:

  • 150 g spaghete,
  • 50 g ansoa sub ulei,
  • 2 graunti de usturoi,
  • 3 lg. ulei de masline,
  • 2 lg. stafide,
  • 3 lg. nuci de pin,
  • apa si sare pentru fiert pasta,
  • piper,
  • eventual, patrunjel proaspat.

Se pune apa la fiert (≈ 1,5 l) pentru a pregati pastele. Cand a fiert apa, se adauga un praf de sare (doar cat sa ii lasa putin gust – ansoa fiind foarte sarat) si pastele, care se fierb dupa timpul indicat pe pachet. Se amesteca din cand in cand, pentru a nu se lipi de oala. Pentru a fi al dente, se gusta cu 1′ inainte, se scot intr-o sita si se stropesc cu putina apa rece.

Intre timp se pregateste sosul: se curata usturoiul, se toaca marunt, se pune intr-o tigaie cu uleiul de masline, la foc mic si se caleste usor, pana se inmoiae, fara a se auri, amestecand usor si continuu.

Se adauga pestele si amestecand incontinuu se caleste 2′, dupa care se adauga stafidele si nucile de pin, continuandu-se amestecarea alte 2-3′. Se gusta nucile de pin si stafidele, sa aiba gust de copt, se adauga un praf de piper proaspat macinat si pastele fierte si se amesteca bine. Se ia de pe foc si se serveste imediat, eventual presarat cu patrunjel proaspat, tocat marunt.

Pofta buna!

Miel in sos

Tot romanul, indiferent de unde ar fi el, de Paste sarbatoreste cu mese bogate. Nelipsit de pe masa lor, mielul e pregatit in fel si chip: cu sos, asa cum este in reteta de mai jos, la cuptor, ciorba sau drob.

Cu siguranta, in functie de zona din care vine, gospodina stie si alte moduri de a il prepara. Poate veniti cu idei, ca tot mai avem un pic de timp sa hotaram meniul. Multumesc.

Pentru 6 persoane
Pregatire: 20’
Prajire: 30′

Ingrediente:

  • carne de miel, 6 buc.;
  • usturoi, 3 graunti;
  • ulei, 100 ml;
  • bulion, 200 ml;
  • vin alb sec, 200 ml;
  • apa, 100 ml;
  • foi de dafin, 2 buc.;
  • piper boabe;
  • sare;
  • vegeta;

Read the rest of this entry

Tzatziki

Pentru 2 portii
Pregatire: 15’ + 30’ repaos
Coacere: n/a

Ingrediente:

  • castraveti cornichon, 4 buc.;
  • iaurt gras, 300 g;
  • usturoi, 2-3 graunti;
  • ulei de masline, 3 lg.;
  • marar, cateva fire
  • sare;
  • piper.

Read the rest of this entry

%d bloggers like this: