Blog Archives

La steaua, de Mihai Eminescu

La steaua

La steaua care a rãsãrit
E-o cale atît de lungã,
Cã mii de ani i-au trebuit
Luminii sã ne-ajungã.

Poate de mult s-a stins în drum
în depãrtãri albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
încet pe cer se suie;
Era pe cînd nu s-a zãrit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel cînd al nostru dor
Pieri în noapte-adîncã,
Lumina stinsului amor
Ne urmãreste încã.

“Convorbiri literare”, XX, 1886, 1 decembrie, nr. 9

_______________________________________________

To The Star

To the star up in ethereal heights
There’s a path so far to stray,
Thousands of years might have its lights
Been wandering ’til today.

Maybe it perished long ago
On its way down through blue space,
This moment yet you come to know
Its shine upon your face.

The icon, gently soaring high,
Of that star now long since dead:
Could never spot it while alive,
Now gone – we see it yet.

Alike when our desire grown old
And lost in deepest night,
The light of faded love now cold
Still reaches our sight.

(Transl. by Alfred W. Tüting
1994 © All rights reserved)

Sursa: http://www.fa-kuan.muc.de/STEAUA.HTML
Advertisements

Ultima scrisoare de Mihai Beniuc


Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită? Văd că porţi inel.
Am înţeles. Voi trage dungă peste
Nădăjdea inutilă. Fă la fel.
Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.
A fost desigur numai o greşeală,
Putea să fie mult, nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.
Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli.
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n seara mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus magic
Pe fragedă fiinţa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se înalţă
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenuncheate rânduri submisiv
La soclul tău dumnezeisc aşteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniştit
Spre sărutare adorata dreaptă,
‘Nainte de-a se şterge-n infinit.
O, de-am fi stat alături doar o oră, 
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă, roză auroră
De nenţeles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.
N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun: „Eşti ca oricare...”
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,
Ce-l ţine candid amintirea mea.
Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.
Acolo, sub lumină de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer
O stea de seară blânda şi senină.
Şi când viaţa va fi rea cu tine,
Când au sa te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenţă legănată,
Te vei simţi ca-n visul tău dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Şi dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

1937

Poezii culese din: Mihai Beniuc, „Poezii”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1960

Sursa poezie: http://www.cerculpoetilor.net/Mihai-Beniuc.html

Glossa, de Mihai Eminescu

 

(1883, decembrie)

Sursa: http://www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/glossa.htm

Melancolie…

Iubitor de poezie, sotul meu a dedicat una din serile trecute lecturii…

Mi-a citit mult din Eminescu, eram in 14 ianuarie, multumim marelui poet pentru frumoasele lui poezii.

Dintre toate insa, pentru ca seara nu era dedicata doar geniului, mi-a ramas in minte o poezie pe care o stiam de mica si care inca ma mai impresioneaza cand o aud sau imi amintesc de ea…

Nu are nicio legatura cu retele, poate o sa imi spuneti. Stiu, dar azi nu gatesc.

Lectura placuta!

Sursa: http://poezii.itbox.ro/elena-farago/gandacelul.html.

%d bloggers like this: