Blog Archives

Carpaccio di zucchine

Carpaccio este o reteta relativ noua pentru ca se pare ca a fost pregatit pentru prima data acum aproximativ 60 de ani. Initial, numai cu carne proaspata de vita, taiata in felii foarte subtiri, acum se gasesc retete din cele mai diferite: de la cele de carne (vita, caprioara, ton sau somon), care sunt servite ca antreu, la cele de legume – ca garnituri sau carpaccio de fructe, ca desert. Sosul are, in general, pentru primele 2, in compozitie: ulei de masline si parmezan razuit. In rest, sunt folosite fie aceto balsamico, fie zeama de lamaie si chiar salata rucola pentru carpaccio de vita.

Pentru: 2 persoane
Pregatire: 10′
Coacere: n/a
Timp de asteptare: 1 ora

Ingrediente:

  • 1 dovlecel tip “zucchini” mediu
  • 1 praf de sare
  • 2 lg. ulei de masline
  • 2 lg. parmezan razuit
  • aceto balsamico

Se spala bine dovlecelul si se taie, pe lungime, in felii subtiri de ≈ 2 mm (cu ajutorul curatatorului de cartofi/morcovi).

Se aseaza fiecare felie pe un platou, suprapunandu-se numai 1 cm. din fiecare, se presara un praf de sare, parmezanul si se stropesc cu uleiul de masline, dupa care se adauga un fir subtire de aceto balsamico.

Se da pentru o ora la frigider.

Se serveste ca garnitura.

Pofta buna!