Ah, ce bine e!
Zilele trecute am descoperit că e adevărat ce spun unele mămici și că un sistem de purtare a bebelușului îți permite libertate de miscare deplină.
Le folosesc de când avea bebe câteva zile și am ieșit la plimbare împreună, dar încă nu încercasem acest lucru in casă… pentru a face treabă. Astfel, mă simțeam cumva blocată lângă el. Ne jucăm, “vorbim”, mâncăm, adormim… toate astea dacă e mami lângă noi… sau altcineva, dar cum in weekend tati lui bebe nu a fost acasă decât câteva ore, trebuia găsită o soluție ca mami să nu stea în pat toată ziua. Și iată că mi-am adus aminte de ce spuneau unele mămici și, încurajată de discuția avută cu un amic din Niger de curând – unde femeile își poată copiii legați în spate în timp ce fac treburile gospodărești – am zis că și noi putem.
Succes total.
Bebe se distrează stând lipit de mami, fiind leganat de mișcările ei, vorbește, cântă, adoarme… e fericit! Și mami e fericită pentru că bebe e fericit.
Am făcut 2 salate cu quinoa, un pateu de avocado si o friptură țărănească in vas de lut.
Acum tocmai s-a trezit și plănuiesc să-l pun imediat în manduca, să mergem să spălăm vasele… în timp ce ascultăm WAH. 🙂
O zi minunată!

Miana & bebe

Posted in De ce...

Pentru parinti: curs gratuit despre alăptare – 22 iunie!

Jun 20

Posted by Retzetar de... fericire

Curs GRATUIT despre alaptare

Posted in De ce...

Leave a comment

Speechless

Jun 4

Posted by Retzetar de... fericire

Este ora 1 și 23 de minute.
Copilul meu de 5 luni (azi, peste 35 de minute) asistă neputincios, ca și părinții și bunicii lui la un “party” care a inceput acum vreo oră la vecinul nostru de 17 ani și jumătate.
Mai întâi a mers bunicul să-l roage să dea muzica mai încet. A dat-o mai încet pentru 3 secude… mai apoi a mers tatăl care a fost invitat la bere și la petrecere – “că e ziua mea”. Nu e, căci ziua lui e în septembrie, dar soțul meu nu știa asta. 🙂 Nu a ajuns înapoi în curte că muzica a revenit la nivelul de sonor inițial (tare, să se audă de departe) și de parcă nu e suficient, mai cântă și ei și țipă.

De aproape o oră vrem sa sunăm la 112.

După cele două tentative nereușite am zis să mai așteptăm un pic. Să încercăm și a treia oară?

De ce nu sunăm?

Pentru că bunicul și bunica vor continua să locuiască aici și mâine și poimâine… iar vecinul (de numai 17 ani) este deja cunoscut ca fiind violent și nu vrem să riscăm ca vreunul din ei să pățească ceva… Noi suntem aici în vizită.

După aproape 7 ani în care am locuit în afara țării, am decis (IERI!!!) să ne stabilim în România.

Primul duș rece?! Ghinon?! Normalitate uitată?! Ne-am îmbătat cu vise și ne-am lăsat convinși de lucrurile frumoase și de poveștile plăcute ale unor prieteni naționaliști?! Am uitat de ce am plecat în 2009?
E 1:39. “Mahalaua zbiară”! Iar eu mai am puțin și plâng.