Blog Archives

AMR continues…

Imi place si nu imi place…

Cum vine asta?

E tarziu, sper sa nu aibe importanta (a se citi “influenta”).

Imi place pentru ca urmeaza ceva frumos, vreau sa se intample, dar nu-mi place pentru ca-mi traiesc viata, lasand-o sa curga, sa se duca si sa ajung la momentul dorit. Poate sunt prea aspra, n-o las chiar sa treaca, sa se treaca, ci o traiesc tocmai pregatind momentul…

AMR*3.

Pana mergem acasa.

Pana ne mutam.

Pana la nunta.

In ordine cronologica.

Azi am dat comanda de verighete. Minunate. Din aur galben, desi fata asta nu prea iubeste aurul galben. Dar modelul era prea frumos. Inca nu-s convinsa, asa ca n-o sa incerc sa conving pe nimeni. Poate doar pe mine. Pentru ca le-am vrut mult, dar cand am ajuns acolo, am cazut in indoiala. O prostie, o sa ziceti. Cred ca si e asa.

Pentru nunta mai sunt o mie si una de chestii mici sau mai mari de rezolvat. Nu e usor sa nu fii acolo, sa vrei calitate la pret bun. Lumea inca nu e obisnuita sa lucreze pe mail, cu greu primesc ofertele cerute. In 2 saptamani nu stiu cat vom rezolva.

In afara de venitul acasa, cand listele de firme de tot felul vor fi multe, iar intalnirile si chestiile de facut aproape la fel de multe, cea mai importanta si apropiata schimbare va fi transferul in Nord.

Va eram datoare cu un raspuns, ei bine, ne mutam. Am aflat de cateva zile, inca trebuie sa ne obisnuim cu gandul. Ispra va deveni casa noastra, cel putin pentru o vreme…

Cu optimism, care niciodata (sau aproape niciodata) nu imi lipseste, mergem inainte, visam sa lasam minunatele privelisti ale Val d’Orcia si toate oraselele de care ne-am indragostit pentru alte locuri de care ne vom indragosti cu siguranta.

Advertisements

Dimineti cu ceata, painica de casa si apus de soare

This slideshow requires JavaScript.

 

Flori de camp

Aseara am iesit la plimbare, fara o tinta precisa, fara sa vrem sa ajungem undeva sau sa vedem ceva anume. La iesirea din oras am decis sa luam strada spre Val d’Orcia, atat de draga noua, cu pajistile intinse si dealurile acum cu grau verde, maci si papadii.

Ne-am oprit la jumatatea drumului pentru ca am gasit o alta strada – noua pentru noi, neasfaltata si plina de cratere – aveam sa aflam mai tarziu – si am decis sa vedem unde duce. La un moment dat am vazut ca ajungea la Chianciano, un oras dragut, cu foarte multe hoteluri si magazine, care iarna doarme, iar vara nu respira de turisti. “Paese” (orasul vechi) este mult mai mic decat cel din Montepulciano (si-am sa va povestesc intr-o zi de amandoua), frumoase amandoua, dar diferite, asa ca n-o sa le compar.

Inainte de a ajunge in civilizatie, am gasit un loc deschis, unde am putut opri un sfert de ora sa culegem cateva flori de camp. Atat de multe culori, atat de multe tipuri de flori… pareau sadite acolo si totusi sunt convinsa ca din salbaticia locului vine si toata frumusetea lui. Nu am fotografii cu minunatul apus si nici cu acele pajisti inflorite, dar va daruiesc putin parfum de sfarsit de primavara, cules din acel loc minunat…

%d bloggers like this: